Directorul CIA, John Ratcliffe, a sosit la Moscova într-o vizită neanunţată public, aterizând pe aeroportul Vnukovo la bordul unui Boeing C-17 Globemaster III al Forțelor Aeriene ale SUA.
Alegerea unui C-17, o aeronavă de transport strategic militar, a surprins observatorii, pentru că în mod obişnuit astfel de deplasări oficiale se fac cu avioane guvernamentale dedicate. C-17 este folosit inclusiv pentru misiuni în zone considerate nesigure şi pentru transportul oficialilor în Afganistan.
Avionul are o capacitate foarte mare: poate transporta vehicule speciale destinată delegaţiilor, o duzină de vehicule blindate sau chiar un tanc Abrams. Presa ucraineană notează că aeronava este echipată şi cu sisteme de protecţie împotriva rachetelor antiaeriene.
Conform monitorizării traficului aerian, C-17 a decolat de pe aeroport la ora 18:47, ora Moscovei, şi a rămas în Rusia aproximativ şapte ore. La plecare a fost escortat de o aeronavă specială Rossiya şi a decolat în direcţia Riga; nu a fost confirmat public dacă Ratcliffe se afla la bord la revenire.
Comentatorii consideră că folosirea unei astfel de aeronave indică precauţii de securitate sporite pentru protejarea pasagerilor de rang înalt. Vizita are loc în contextul în care Washingtonul evaluează riscurile legate de tensiunile cu Rusia şi de posibila creştere a mobilizării după alegerile pentru Duma de Stat din septembrie.
Totodată, potrivit jurnalistului Christopher Miller de la Financial Times, Statele Unite au informat Kievul despre vizita lui Ratcliffe şi i-ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile asupra capitalei Rusiei în perioada 24–26 august, până la plecarea delegaţiei, şi să evite atacuri cu drone asupra Sankt Petersburg şi a unor regiuni din sudul Rusiei; Miller transmite că Ucraina a fost de acord.


Comentarii recente