O discuție pornită pe Reddit despre experiențele românilor plecați în străinătate a adunat relatări foarte diferite: de la persoane care spun că singurul regret este că nu au plecat mai devreme, până la cei care, după ani petrecuți în Marea Britanie, Suedia, Norvegia sau Spania, au decis să se întoarcă acasă.
Un român stabilit de şapte ani în Oslo povestește că a plecat cu un loc de muncă, a avansat profesional, şi-a cumpărat un apartament şi şi-a întemeiat o familie, iar întoarcerea nu mai intră în calcul. Altă relatare vine de la cineva plecat la 28 de ani cu 300 de euro în buzunar, care acum trăiește în Spania, are casă şi familie şi spune că, după fiecare vizită în România, se întoarce stresat.
Totuşi, nu toate experienţele confirmă ideea că oriunde în străinătate viaţa e automat mai bună. Un român care a petrecut 18 ani în Marea Britanie a afirmat că, odată integrat complet, a auzit aceleaşi nemulţumiri locale şi s-a întors în România după aproape două decenii. Un altul, întors după şase ani în Suedia, spune că s-a simţit mai bine revenind acasă: integrarea socială rămânea dificilă şi prietenii erau, în majoritate, tot români sau alţi imigranţi.
Mulţi subliniază că banii sunt doar o componentă: limba, rețeaua socială, apropierea familiei şi posibilitatea de conexiuni autentice pot decide fericirea pe termen lung. Unii n-au reuşit să se readapteze şi s-au întors la viaţa din străinătate după încercări de reintegrare în România.
Aceste mărturii sunt în linie cu datele studiului „Diaspora Sentiment 2026” realizat de MKOR pe 2.000 de români din diaspora: 70% dintre respondenţi nu iau în calcul revenirea în următoarele 12 luni, iar 61% au investit deja în ţară. Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR, explică că pe măsură ce integrarea profesională avansează, costul de oportunitate al întoarcerii creşte, iar factorii non-salariali — servicii publice, sistem medical, predictibilitate fiscală şi funcţionarea instituţiilor — devin tot mai importanţi în decizie.
Comentarii recente