Taisia Nițuleasa a publicat pe rețelele sociale imagini surprinse în seara în care David Popovici a urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatele Europene, după ce a cucerit aurul în proba de 200 metri liber.
Fotografiile o înfățișează pe Taisia alături de sportiv, iar două cadre o surprind îmbrățișându-l pe Popovici. În dreptul imaginilor, tânăra a transmis un mesaj afectuos: „Îmi cer scuze pentru siropoșenie, dar îl iubesc prea mult pe acest individ. Am I the luckiest girl or what?”, postare făcută pe Instagram.
Prezența ei la competiții importante nu este o noutate: Taisia l-a susținut în numeroase rânduri din tribune și i-a fost aproape în momente importante ale carierei.
Povestea dintre cei doi a început în adolescență; se cunosc de aproximativ șase ani, după ce au fost colegi la Colegiul Național „George Coșbuc” din București, iar relația a continuat și după terminarea liceului.
După cursa de 100 metri liber, David Popovici a vorbit despre competitivitate și obiective: „Am concurenți puternici. De la englez, austriac, la neamț… Trebuie să îi dau tare. E finala, e ultima cursă a sezonului și trebuie să dau tot ce am mai bun. Ideea e să înot cât de repede pot. Ideal ar fi să îmi apăr ambele titluri europene. Aș pune încă o cărămidă în această istorie pe care încerc să o las în spate!”, a declarat sportivul, conform sport.ro.


Comentarii recente