Premierul britanic Andy Burnham a purtat un schimb de mesaje cu o persoană care pretindea a fi Susie Wiles, una dintre cele mai apropiate consiliere ale fostului președinte american Donald Trump, au declarat patru oficiali britanici pentru POLITICO.
Conform acelorași surse, Burnham a devenit suspicios și a ajuns să constate că interlocutorul nu era, de fapt, Wiles. Downing Street a refuzat să comenteze, afirmând: „Nu comentăm chestiuni legate de securitatea națională”. O sursă a spus că au fost trimise „câteva mesaje” după ce Burnham a preluat funcția, dar că ele „nu au avut nicio semnificație”.
Ambasada britanică de la Washington a semnalat incidentul către Casa Albă, au spus doi oficiali sub protecția anonimatului. În guvernul britanic au existat temeri că telefonul lui Wiles ar fi fost compromis din nou; Casa Albă nu a comentat.
Anul trecut, Casa Albă și FBI au deschis o anchetă după ce mai mulţi oficiali americani şi lideri locali au primit apeluri şi mesaje de la o persoană care se dădea drept Wiles. The Wall Street Journal relatase că agenda de contacte a lui Wiles fusese accesată.
Burnham a devenit premier pe 20 iulie, după ce câștigase de fapt alegerile parțiale din Makerfield pe 18 iunie, ceea ce indicase deja că urmează să o înlocuiască pe Keir Starmer.


Comentarii recente