Centrala nucleară de la Cernavodă, care produce în jur de 18–20% din energia electrică a României, depinde de apa Dunării pentru evacuarea căldurii reziduale. Cele două unități CANDU (Unitatea 1 şi Unitatea 2) transformă căldura produsă prin fisiune în abur care antrenează turbinele, iar apa fluviului este folosită în condensator pentru a răci şi recondensa aburul.
Apa Dunării nu intră în reactor şi nu are contact cu combustibilul nuclear; circuitul primar foloseşte apă grea de puritate nucleară. Dacă debitul Dunării scade sub pragurile necesare de răcire, procedurile centralei prevăd reducerea producţiei sau oprirea controlată a unităţilor pentru a menţine siguranţa. Nuclearelectrica monitorizează nivelul apei permanent şi are măsuri pentru scenarii cu nivel foarte scăzut.
Compania precizează că, în situaţii extreme, există rezervoare şi bazine de aspiraţie care furnizează apă pentru răcire, precum şi sisteme de pompare din puţuri de mare adâncime, astfel încât oprirea ordonată a unuia sau ambelor reactoare nu ar periclita securitatea nucleară. Chiar şi după oprire, reactoarele necesită răcire pentru eliminarea căldurii reziduale.
Istoric: proiectul centralei a demarat în anii ’70, cu studiu de amplasament finalizat în 1976 şi lucrări începute în 1979. Unităţile au intrat succesiv în producţie comercială: Unitatea 1 în decembrie 1996 şi Unitatea 2 în 2007. Până în 2025, Unitatea 1 a livrat circa 151 milioane MWh, iar funcţionarea centralelor a redus emisiile echivalente cu peste 145 milioane tone CO₂.
Unitatea 1 este în prezent în proiect de retehnologizare pentru prelungirea duratei de operare şi asigurarea producţiei pe termen lung.
Comentarii recente