Un tânăr belgian în vârstă de 18 ani a dat peste o comoară în timp ce lucra la renovarea unei foste fabrici de bere din Sint-Gillis-Dendermonde, la circa 30 km de Bruxelles. Kobe, identificat astfel de presa locală, săpa şanţuri pentru instalarea unui sistem de canalizare când a descoperit obiectele din metal preţios.
Iniţial a crezut că este vorba despre monede de un euro, însă, pe măsură ce a săpat, au ieşit la iveală lingouri de aur, monede, pepite şi alte piese ascunse într-un sac introdus într-un perete zidit al unei pivniţe din vila fostului proprietar al fabricii.
Fabrica a funcţionat pe acel amplasament între 1899 şi 1970; clădirea este în prezent reamenajată pentru birouri şi locuinţe. După descoperire, muncitorii au anunţat poliţia şi proprietarii, iar tezaurul a fost transferat într-un loc securizat din Bruxelles, unde urmează să fie analizat de autorităţi.
Anchetatorii caută acum să stabilească originea aurului şi proprietarul de drept. Conform legislaţiei belgiene, cei care găsesc o comoară trebuie să aştepte cel puţin cinci ani pentru a vedea dacă apar revendicări; pot pretinde bunuri proprietarii imobilului, constructorii implicaţi sau eventual descendenţi ai familiei care deţinea fabrica. Valoarea estimată a comoarei este de aproximativ 9 milioane de euro.


Comentarii recente