Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă ar putea intra în procedura de oprire în următoarele 48 de ore, după ce debitul Dunării a scăzut puternic, au transmis reprezentanți ai autorităților. Apelor Române au raportat atingerea pragului de -230 centimetri, un nivel care, conform procedurilor de exploatare, impune oprirea reactorului.
Sorin Rândașu, director pentru situații de urgență în cadrul Apelor Române, a explicat că debitul la intrarea în România a coborât la 1.370 de metri cubi pe secundă, cel mai redus nivel înregistrat până acum, față de precedentul minim de 1.400 m3/s. El a precizat că, din cauza lipsei precipitațiilor în bazinul Dunării, este posibil ca nivelurile necesare să nu revină timp de aproximativ două săptămâni.
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus că procedurile de siguranță prevăd o închidere în trepte pe durata a 48 de ore și că decizia declanșării aparține inginerilor responsabili de siguranța echipamentelor. El a menționat totodată că lucrările de decolmatare continuă și pot prelungi funcționarea, dar, conform prognozelor, acestea nu ar fi suficiente pentru a menține unitatea deschisă pe toată luna august.


Comentarii recente