Departamentul de Stat al Statelor Unite a anunțat că, de la preluarea puterii în ianuarie 2025, administrația Trump a anulat peste 175.000 de vize acordate cetățenilor străini. Majoritatea cazurilor vizate, a precizat instituția luni, 10 august, au legătură cu abuzuri ale sistemului de imigrație sau cu implicarea beneficiarilor în incidente penale precum confruntări cu poliția, agresiuni, furturi sau conducere sub influența alcoolului ori drogurilor.
Comunicatul subliniază că viza pentru intrarea în SUA este considerată un privilegiu şi că autorităţile vor folosi instrumentele disponibile pentru a sancţiona abuzurile. Printre motivele menţionate se numără şi acuzaţii de agresiune sexuală sau tulburarea ordinii publice, precum şi reacţii publice după asasinarea activistului conservator Charlie Kirk, ucis în septembrie 2025.
Secretarul de Stat Marco Rubio a dispus, de asemenea, anularea unor vize din raţiuni de politică externă. Au fost invocate cazuri precum un cetăţean cubanez suspectat de implicare în operaţiuni de influenţă coordonate de regimul de la Havana şi mai mulţi cetăţeni iranieni despre care oficialii afirmă că au legături cu Republica Islamică.
Măsurile fac parte dintr-o abordare mai strictă a politicii de imigraţie: proceduri de acordare a vizelor consolidate, garanţii suplimentare pentru solicitanţi din anumite state şi extinderea verificărilor de securitate, inclusiv monitorizarea activităţii online.


Comentarii recente