Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a promulgat legea prin care Statul Italian recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Potrivit ministrului, legea a trecut prin Parlamentul italian cu vot unanim în ambele camere și intră în vigoare din luna august. Printre efectele concrete se numără recunoașterea ca acte civile a cununiilor oficiate în bisericile românești din Italia.
De asemenea, legea garantează accesul preoților la pacienți la cererea bolnavului și clarifică relația clerului cu căminele de vârstnici, inclusiv dreptul de intrare în astfel de instituții.
Oana Țoiu a subliniat că această recunoaștere reprezintă pentru diaspora românească un semnal de integrare: „te văd, exiști și aparții comunității tale”. Ea a menționat că peste un milion de români trăiesc în Italia și că legea le oferă posibilitatea de a păstra identitatea religioasă fără a trebui să aleagă între comunitate și statutul juridic.
Ministrul a atribuit succesul demersului „muncii de doi ani” a Ambasadei României în Italia, împreună cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, și a remarcat sprijinul unanim al partidelor din Parlamentul italian.


Comentarii recente