PSD acuză reprezentanții USR că au încercat să îl protejeze pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, de consecințele unei decizii definitive care stabilește existența unui conflict de interese. Într-un comunicat transmis marți, social-democrații cer intervenția rapidă a Agenției Naționale de Integritate (ANI) și a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și solicită declanșarea unei anchete penale.
Conform PSD, reprezentanții USR au încercat, fără succes în Parlament, să introducă amendamente la noua Lege a integrității care ar fi eliminat sancțiunile aplicabile în situația în care se află primarul. După eșecul parlamentar, prefectul de Timiș, Paul Finta, a emis un ordin prin care i-a aplicat primarului o amendă de 10% din salariu, măsură calificată de PSD drept „abuz în serviciu” și contrară deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Social-democrații invocă Decizia nr. 74/2020 a ÎCCJ, potrivit căreia mandatul aleșilor locali încetează de drept când este confirmat definitiv un conflict de interese, iar prefectul are obligația de a constata această încetare fără a substitui instanței. PSD cere ca ANI și MAI să conteste ordinul prefectului la contencios administrativ și solicită parchetului declanșarea anchetei penale împotriva reprezentanților USR pentru „utilizarea abuzivă a funcțiilor publice” cu scopul de a evita sancțiunile legale.
În comunicat se menționează și contextul legislativ: pe 3 august Camera Deputaților a adoptat noua Lege a Integrității, proiectul urmând a fi dezbătut în Senat, iar discuțiile au accentuat tensiunile politice între partide.


Comentarii recente