De peste cinci luni de la atacul aerian americano-israelian în care a murit Ali Khamenei, urmașul său desemnat, Mojtaba Khamenei (56 de ani), rămâne invizibil. Potrivit relatărilor internaționale, el a fost rănit grav în acel atac — suferind leziuni faciale severe și traume la unul sau ambele picioare — şi nu a mai apărut public de la învestirea sa, pe 9 martie.
Absenţa lui a alimentat trei teorii principale vehiculate de serviciile de informaţii occidentale: că ar conduce din adăposturi subterane din Iran, că s-ar fi refugiat în Rusia sau că este într-o stare critică, posibil în comă, incapabil să îşi exercite atribuţiile. Oficialii iranieni susţin că starea sa se îmbunătăţeşte, iar preşedintele Masoud Pezeshkian a transmis în iulie că interacţiunea cu liderul creşte “de la o zi la alta”.
Surse occidentale, inclusiv un fost oficial Mossad afiliat JCFA, pun sub semnul întrebării dacă Mojtaba mai funcţionează la capacitate sau chiar mai este în viaţă. Regimul a evocat motive de securitate pentru absenţa sa de la funeraliile fostului lider (4 iulie) şi pentru lipsa unui discurs de Nowruz (20 martie).
În contextul campaniilor de bombardamente şi al temerilor de securitate, se consideră că IRGC controlează efectiv pârghiile puterii. Foştii oficiali occidentali descriu o conducere practică a Republicii Islamice realizată de liderii IRGC — printre care Ahmad Vahidi şi Mohammad Bagher Zolghadr — în timp ce Mojtaba ar rămâne o figură marginalizată, folosită pentru a conserva iluzia continuităţii.
În absenţa confirmărilor digitale, serviciile de informaţii se bazează pe HUMINT şi pe reţele de curieri pentru a verifica dacă Mojtaba este în viaţă. Între timp, presa de stat iraniană şi materiale generate prin inteligenţă artificială au alimentat speculaţii şi ironii în rândul populaţiei, unde memele şi afişele «persoană dispărută» reflectă o atitudine desprinsă sau cinică faţă de soarta liderului.
Zvonurile despre viaţa privată a lui Mojtaba, reluate de unele publicaţii internaţionale, rămân neconfirmate. Observatori citaţi subliniază că, indiferent de identitatea sau starea liderului, competiţia internă dintre facţiuni conservatoare va decide, probabil după încheierea conflictului, cine va deţine puterea efectivă în Iran.
Comentarii recente