În vara anului 1518, în Strasbourg — atunci parte a Sfântului Imperiu Roman, astăzi în Franța — a erupt un fenomen bizar cunoscut ca „epidemia de dans”. În iulie, o femeie documentată sub numele de Frau Troffea a ieșit în stradă și a început să danseze necontenit zile la rând, oprindu-se doar pentru a dormi.
Comportamentul ei a fost rapid imitat: în câteva săptămâni între 50 și 400 de persoane au fost semnalate dansând în oraș, manifestând mișcări spasmodice, transpirație intensă, convulsii și epuizare. Unii cădeau din cauza foamei, deshidratării sau oboselii.
Medicii și autoritățile timpurii au considerat că soluția este ca afectații „să danseze până se vindecă”, motiv pentru care s-au amenajat spații speciale cu muzicieni și asistenți care să îi susțină pe cei în cauză. Măsura a încurajat însă răspândirea fenomenului, iar mai târziu s-au interzis muzica și dansul în public.
La final, bolnavii au fost trimiși într-un sanctuar dedicat Sfântului Vitus; după ritualuri şi intervenţii locale fenomenul a început să scadă, iar până în septembrie epidemia s-a stins. Numărul real al deceselor rămâne neclar: relatări apărute ulterior vorbesc despre până la 15 morți pe zi, în timp ce documentele oficiale nu confirmă un bilanț precis.
Explicațiile rămân controversate. Ipoteza intoxicării cu ergot — o ciupercă a secarei cu efecte halucinogene — a fost propusă, dar contestată de specialişti. Cea mai acceptată interpretare modernă, susținută de istoricul John Waller, este că a fost vorba despre un caz de isterie colectivă sau boală psihogenă în masă, favorizat de foamete, epidemii şi sărăcie în regiune.
Epidemia de dans din 1518 rămâne unul dintre cele mai studiate şi enigmatice evenimente din istoria Europei, fără o concluzie definitivă privind cauzele exacte.
Comentarii recente