Parlamentul a adoptat vineri o lege care anulează obligațiile de plată privind TVA şi penalităţile impuse firmelor cărora ANAF le-a retras codul de TVA. Actul normative permite, de asemenea, restituirea sumelor deja achitate de contribuabili.
Iniţiativa, semnată de parlamentari din USR, PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor, vizează perioadele fiscale începând cu 1 ianuarie 2019 şi până la data intrării în vigoare a legii. Conform textului adoptat, diferenţele de TVA şi toate accesoriile stabilite prin decizii de impunere emise ca urmare a anulării codului de TVA se anulează.
Măsura se aplică atât companiilor afectate în baza actualului Cod fiscal, cât şi celor vizate de prevederile vechi. Obligaţiile fiscale principale şi accesoriile vor fi eliminate din oficiu de ANAF; deciziile de impunere emise dar necomunicate până la intrarea în vigoare nu vor mai fi transmise contribuabililor, iar obligaţiile corespunzătoare vor fi şterse din evidenţele fiscale.
Persoanele juridice care au achitat deja sumele stabilite vor putea solicita restituirea acestora, iar termenul de prescripţie pentru cereri începe de la data intrării în vigoare a legii. Parlamentarii iniţiatori au motivat că, în lipsa acestei intervenţii, multe firme mici au suportat datorii foarte mari pentru TVA pe care nu l-au încasat, după ce ANAF le-a anulat codul şi nu a luat măsuri potrivite pe parcursul anilor.


Comentarii recente