După cinci ani în care a revenit frecvent în România, creatorul de conținut american Christian Grossi spune că experiențele trăite aici i-au schimbat complet percepția. În clipuri și postări pe Instagram şi TikTok, el laudă siguranța, ospitalitatea și autenticitatea oamenilor din orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași.
Grossi povestește că, în discuții cu angajați din hoteluri — multe venind din Nepal — a aflat că mulți consideră România „cea mai sigură ţară din Europa”. Unii i-au spus că pot merge noaptea pe stradă cu căștile în urechi fără teama de jaf sau furt de telefon.
Totuşi, vloggerul lansează un avertisment: majorarea prețurilor riscă să reducă numărul turiștilor străini. El spune că a început să călătorească mai rar din cauza costurilor și că prieteni care dețin afaceri din turism i-au relatat scăderea vizitatorilor. Grossi compară prețurile din orașe românești cu cele din Elveția sau Spania și atrage atenția că turiștii trebuie să simtă că primesc o valoare corespunzătoare pentru banii cheltuiți, nu că sunt „jefuiți”.
Mesajul său subliniază că România are potenţial ca destinaţie atractivă, dar este nevoie de echilibru între calitate şi preț pentru a nu pierde avantajul competitiv.


Comentarii recente