Ministerul Apărării Naționale a anunțat vineri că echipele de intervenție au identificat resturi ale dronei doborâte în județul Buzău, precum și fragmente ale rachetei interceptoare lansate de un F-16 românesc. În județul Brăila, în zona localității Tătaru, militarii au descoperit un crater şi rămășițele unei rachete aer-aer, cel mai probabil provenind de la unul dintre avioanele italiene Eurofighter participante la misiune.
NATO a transmis un comunicat în care laudă capacitatea statelor aliate de reacție rapidă la amenințări aeriene și a anunțat că incidentul este în continuare investigat. Alianța precizează că operațiunea s-a derulat sub comandă și control aliat, cu implicarea avioanelor românești F-16 și a Eurofighterelor italiene, și că se află în contact strâns cu autoritățile române.
MApN a anunțat că perimetrele au fost securizate iar elementele descoperite ridicate pentru expertizare. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a declarat că fragmentele găsite sunt de dimensiuni reduse (cele mai mari circa 20–30 cm) și nu permit identificarea imediată a provenienței dronei; au fost recuperate între 10 și 15 fragmente împrăștiate pe o suprafață întinsă.
Forțele române au doborât pentru prima dată o dronă care a pătruns în spațiul aerian național, într-o misiune comună cu aeronave Eurofighter italiene aflate sub comandă NATO.


Comentarii recente