Selecţionata Argentinei, vicecampioană mondială după finala cu Spania (0-1), a fost întâmpinată de câteva mii de suporteri la revenirea pe aeroportul Ezeiza, luni seară. Avionul a aterizat în jurul orei locale 18:20, iar jucătorii au coborât pe un covor roşu însoţiţi de o fanfară, conform imaginilor difuzate de Aerolineas Argentinas.
Lionel Messi nu a sosit în Argentina odată cu restul lotului, AFA precizând anterior că unii fotbalişti vor pleca din SUA spre diverse destinaţii şi nu vor reveni imediat în ţară. Echipa şi staff-ul s-au urcat ulterior în două autocare care au mers spre sediul federaţiei, acolo unde mii de oameni, sub ploaie, au cântat imnul şi au scandat mesaje de susţinere.
Giuliano Simeone, rezervă în finală, şi-a cerut scuze fanilor pentru că „nu a putut să le aducă cupa” şi a mulţumit susţinătorilor pentru sprijinul din timpul turneului. De asemenea, jucătorii i-au felicitat pe spanioli pentru victorie.
Federaţia Internaţională (FIFA) a deschis o anchetă disciplinară după incidentele de la final, când Leandro Paredes a părut să agreseze membri ai echipei Spaniei în timpul celebrării campioanei pe teren. Comisia disciplinară a numit un procuror pentru a investiga posibile încălcări ale codului disciplinar.
De asemenea, rămâne în discuţie dacă se va investiga arborarea unui banner care făcea referire la suveranitatea asupra Insulelor Falkland după meciul cu Anglia, gest ce ar putea încălca articolul 34.3 al regulamentului turneului. În timpul finalei, Enzo Fernández a fost eliminat după primirea celui de-al doilea cartonaş galben.


Comentarii recente