Construirea hidrocentralei Porțile de Fier I, realizată în cooperare româno-iugoslavă și finalizată în 1972, a transformat profund cursul Dunării şi viaţa comunităţilor din Mehedinţi şi Caraş-Severin. Barajul şi lacul de acumulare, lung de aproximativ 130 km, au inundat vatre vechi de sate, drumuri şi situri istorice, printre care Orşova veche, Ada-Kaleh, Eşelniţa, Dubova, Vârciorova şi altele.
Proiectul a inclus două hidrocentrale cu o putere instalată totală de peste 2.200 MW, un baraj lung de circa 1.278 m şi ecluze pentru navigaţie, precum şi refacerea şoselei şi a căii ferate între Orşova şi Drobeta-Turnu Severin, cu numeroase viaducte şi tuneluri. Mii de oameni au fost strămutaţi şi aşezări întregi au dispărut sub ape; unele ruine reapar însă când nivelul fluviului scade.
S-au încercat şi operaţiuni de salvare a patrimoniului: Tabula Traiana a fost relocată la circa 30 m mai sus, iar elemente din cetatea Ada-Kaleh au fost mutate pe Insula Şimian, unde reconstrucţia nu a fost însă completă. Zona păstrează urme vizibile ale lucrărilor — tuneluri, viaducte, colonii muncitoreşti şi vestigii ale vechilor aşezări — iar Cazanele Dunării rămân atracţie turistică, alături de Chipul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia şi Peştera Ponicova.
Comentarii recente