Patru bărbați din Galați au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile după ce, potrivit anchetatorilor, au provocat distrugeri în cartierul Micro 40. Ei fuseseră reținuți anterior timp de 24 de ore de polițiștii Secției 4 Galați și sunt cercetați pentru distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conform probatoriului, membrii grupului au avariat elemente de caroserie ale a patru autoturisme parcate, folosind obiecte contondente. Ulterior, după un conflict verbal cu un locatar, cei patru au distrus ușile de acces a patru apartamente aflate pe același palier.
După părăsirea blocului, grupul s-a deplasat în piața din Micro 40, unde a deteriorat sistemul de iluminat al unui automat de colete. Bărbatul de 48 de ani care îi însoțea le-a cerut să înceteze actele de vandalism și a fost agresat fizic de cei patru, suferind răni ce au necesitat îngrijiri medicale, potrivit IPJ Galați.
Procurorul de caz a dispus continuarea cercetărilor, iar polițiștii Secției 4, sub coordonarea procurorului, continuă investigarea împrejurărilor și documentarea faptei.


Comentarii recente