Cel puțin 207 apartamente turistice din București erau promovate la sfârșitul lunii mai pe Airbnb și Booking.com, deși se află în clădiri încadrate în clasa RS1, cea mai ridicată categorie de risc seismic, unde închirierea este interzisă prin lege, arată o anchetă realizată pe baza datelor furnizate de organizația Re:Rise.
Aceste proprietăți pot găzdui în total peste 1.000 de turiști în fiecare noapte. Din cele 207 anunțuri, 116 erau pe Booking.com, 47 pe Airbnb, iar 44 erau publicate simultan pe ambele platforme. Doar două anunțuri menționau riscul seismic, și acelea minimalizând problema.
Legea din 2024 interzice închirierile în imobile RS1; nerespectarea sa se sancționează cu amenzi între 1.000 și 2.000 de euro. În București există înregistrate cel puțin 404 clădiri încadrate RS1, iar experții spun că numărul real ar putea fi mai mare deoarece multe imobile nu au fost evaluate.
Re:Rise susține că platformele nu cer proprietarilor dovezi privind siguranța structurală. Ca răspuns, voluntarii organizației au început să lipească autocolante cu coduri QR la cutiile pentru chei ale clădirilor RS1, pentru a informa turiștii. Primăria Capitalei afirmă că poliția locală verifică doar în urma sesizărilor și că a notificat Ministerul Turismului pentru includerea interdicției în procesul de autorizare.
Airbnb a declarat că investighează situația, iar Booking.com a reamintit că proprietarii trebuie să respecte legislația locală. Conform INS, Bucureștiul a avut peste două milioane de vizitatori în 2025.


Comentarii recente