Rata anuală a inflației a scăzut ușor în iunie 2026, la 10,42% față de 10,9% în mai, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Deși ritmul de creștere a prețurilor s-a temperat, inflația rămâne ridicată, iar serviciile continuă să înregistreze cele mai mari scumpiri.
Comparativ cu iunie 2025, serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 12,29%, iar alimentele cu 5,75%. În categoria alimentelor, cele mai mari majorări anuale sunt la cafea (+19,9%), ouă (+13,66%) și lapte de vacă (+12,13%).
Alte creșteri importante: carne de vită +11,95%, produse zaharoase +9,44%, pâine +8,19% și bere +8,18%. În schimb, cartofii au scăzut cu 14,47%, iar fructele proaspete cu 9,48%.
La mărfuri nealimentare, energia electrică rămâne principalul factor, cu o creștere anuală de 59,97%, după modificarea schemei de plafonare. Carburanții s-au scumpit semnificativ: benzină +22,74% și motorină +28,16%.
Serviciile au înregistrat scumpiri majore la chirii (+43,29%), apă/canal/salubritate (+16,10%), reparații auto (+14,58%) și servicii de igienă și cosmetică (+14,24%). Singura categorie de servicii cu scădere anuală este transportul aerian (-7,31%), deși biletele au crescut cu 2,7% față de mai 2026.
Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost 99,94% față de luna precedentă, iar rata anuală IAPC a fost 9,2% în iunie 2026. Rata medie a modificării prețurilor pe ultimele 12 luni a fost 8,6%.


Comentarii recente