NATO a lansat programul Drone Edge, o iniţiativă menită să accelereze dezvoltarea şi achiziţia de tehnologii pentru detectarea şi neutralizarea dronelor. Ministerul Apărării Naţionale anunţă că investiţiile asociate programului vor depăşi 40 de miliarde de dolari în următorii ani.
Potrivit MApN, dronele au devenit un element esenţial atât în misiuni de recunoaştere, cât şi în atacuri asupra infrastructurii critice, ceea ce impune adaptarea capabilităţilor Alianţei. „Dronele au schimbat modul în care se poartă războiul. NATO îşi adaptează capabilităţile la această nouă realitate”, transmite instituţia.
Programul vizează dezvoltarea unor capabilităţi avansate pentru identificare şi neutralizare, precum şi pregătirea unui număr mai mare de operatori specializaţi. De asemenea, Drone Edge prevede crearea unei platforme comune prin care statele membre vor putea achiziţiona mai rapid sisteme deja testate şi validate în teren.
MApN subliniază că un sistem antidronă eficient include detectare, identificare şi urmărire înainte de luarea unei decizii de interceptare: cu cât aceste etape sunt mai rapide, cu atât creşte capacitatea de răspuns. România participă la iniţiativă pentru a contribui la consolidarea apărării colective a NATO.


Comentarii recente