Copenhaga a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun oraș din lume pentru trai în 2026, potrivit clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) și preluat de CNN. Capitala Danemarcei a obținut scoruri maxime la stabilitate, infrastructură şi educaţie.
Clasamentul EIU evaluează 173 de oraşe pe baza a cinci criterii: stabilitate, educaţie, sistemul de sănătate, infrastructură şi cultură şi mediu. Vienna, care a ocupat prima poziţie timp de trei ani înainte de 2025, se menţine pe locul al doilea în acest an.
EIU notează că războiul dintre Iran şi Israel a redus scorurile de stabilitate în mai multe oraşe din Orientul Mijlociu. Cele mai mari retrogradări au fost ale oraşelor Muscat (Oman), care a coborât 14 poziţii până pe locul 123, şi Kuwait City, care a pierdut 12 locuri şi se află acum pe poziţia 105.
În schimb, Asia a înregistrat îmbunătăţiri notabile, în principal datorită progreselor în sistemele de sănătate; mai multe oraşe chineze au urcat în clasament după investiţii în infrastructura medicală şi extinderea asigurărilor pentru îngrijire pe termen lung. La coada listei rămâne Damasc, iar Teheran şi Kiev ocupă poziţiile 164 şi 166.


Comentarii recente