Asociația Pro Infrastructură cere Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să renunțe la închiderea completă a circulației pe sensul Unirea–Turda al Autostrăzii A10 și să permită, în schimb, devierea traficului pe sensul opus, neafectat de alunecarea de teren.
Organizația avertizează că autoritățile pregătesc închiderea integrală a unui tronson de aproximativ 17 km între nodurile Unirea (km 52+800) și Turda (km 70+000), ceea ce va obliga șoferii să circule pe DN1 pe o distanță mult mai mare și pe drumuri cu curbe, pante și localități.
Propunerea Asociației este devierea temporară a traficului pe o distanță de circa 2,5 km pe sensul spre Sebeș (zona km 65–67), cu restricție de viteză (maxim 80 km/h), semnalizare temporară și patrulare polițienească pentru asigurarea respectării regulilor.
DRDP Cluj a anunțat că, din 07.07.2026, vor fi executate lucrări de refacere a taluzului, de refacere a părții carosabile și de drenare a apelor de suprafață pentru a limita evoluția fenomenului de instabilitate apărut la km 66+400. Asociația avertizează că remedierea va fi complexă, costisitoare și poate dura luni sau chiar ani, necesitând expertiză, proiectare, licitație și execuție.
Într-o postare publică, Pro Infrastructură critică decizia de închidere totală și solicită factorilor decidenți „să facă toate demersurile birocratice și tehnice pentru a menține circulația pe A10 prin deviere temporară, în siguranță”.


Comentarii recente