Temperaturile extreme din Europa au transformat aerul condiționat dintr-un lux într-o necesitate, generând o cerere tot mai mare pentru sisteme de climatizare produse în Turcia, inclusiv în ţările din Europa Centrală şi de Nord, potrivit unor declaraţii preluate de agenţia Anadolu.
Osman Bastas, președintele Asociației Exportatorilor Turci din domeniu, spune că solicitările vin nu doar din partea consumatorilor, ci şi din partea instituțiilor publice, unităților de învățământ şi companiilor, care accelerează investițiile în sisteme HVAC. El susține că valurile de căldură nu mai sunt evenimente izolate, ci factori structurali cu impact asupra economiilor regionale.
Creșterea mortalității asociate caniculelor în Italia, topirea record a ghețarilor din Alpii elvețieni, problemele de transport pe Rin provocate de scăderea nivelului apei şi chiar iniţiative precum o petiţie în Franţa pentru suspendarea plăţii chiriilor în locuinţele insuficient protejate ilustrează consecinţele sociale şi economice ale fenomenului.
Pe lângă aparatele clasice, piaţa cere tot mai mult unităţi inverter eficiente, pompe de căldură, soluţii inteligente pentru clădiri şi agenţi frigorifici cu impact redus asupra mediului. Exportatorii turci sunt văzuţi ca bine poziţionaţi pentru a răspunde cererii, datorită capacităţii de livrare rapidă şi flexibilităţii în producţie, iar eforturile UE de diversificare a lanţurilor de aprovizionare au deschis noi oportunităţi de export.


Comentarii recente