O pensionară britanică în vârstă de 79 de ani, Rita Seymour, din localitatea Hook, Hampshire, a fost interzisă pe viață în toate magazinele lanțului Sainsbury’s, inclusiv în magazinele Argos şi în parcările şi stațiile de carburanți aparținând companiei, după un conflict petrecut la casa de marcat, potrivit relatărilor din presa britanică.
Femeia susține că a mers în iunie la magazin pentru cumpărături și a încercat să cumpere un bilet Euromillions, când o angajată ar fi ignorat-o și apoi ar fi acuzat-o prin stația radio de nepoliticos. Rita spune că managerii au intervenit, au țipat și au încercat să folosească o cameră video purtată pe corp; ea recunoaște că a împins camera din mâna angajatei, dar neagă orice agresiune.
După incident i s-a cerut să plece, chiar dacă le-a arătat bonul, iar apoi a primit o scrisoare prin care i s-a retras definitiv dreptul de a face cumpărături. Sainsbury’s afirmă că decizia a fost luată după mai multe incidente și subliniază că protejarea angajaților și a clienților este prioritară.
Rita Seymour contestă măsura, spune că nu a avut alte incidente la magazin şi că interdicția îi îngreunează accesul la cumpărături, având în vedere distanţa mai mare până la alte magazine. Ea a reclamat cazul la conducerea regională, iar retailerul a susținut versiunea angajaților.


Comentarii recente