Se conturează primul cimitir pentru animalele de companie din Sibiu, având o capacitate de 2.000 de locuri, inclusiv locuri VIP.
Primăria Sibiu a depus memoriul de prezentare a proiectului pentru primul cimitir destinat animalelor de companie din oraș la Agenția pentru Protecția Mediului, iar acum face pași concreți pentru realizarea acestuia. Investiția estimată la aproximativ 9,5 milioane de lei vizează amenajarea unui spațiu cu până la 2000 de locuri de înhumare, conceput ca un parc memorial. Proiectul ar urma să fie implementat în perioada 2026-2028 în zona Dealul Gușteriței, lângă adăpostul de animale fără stăpân administrat de municipalitate. Capacitatea cimitirului a fost extinsă de la 600 la 2000 de locuri, inclusiv 233 locuri VIP. Acesta va fi echipat cu alei pietonale și carosabile, iluminat public, bănci, coșuri de gunoi și o platformă pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Vor putea fi înhumate toate tipurile de animale de companie, iar în primii ani de funcționare, cimitirul va avea un caracter de parc, cu pajiști naturale pentru un ambient liniștit și verde.



Comentarii recente