
Un limitator de înălțime a căzut în fața unui autoturism în orașul Videle, provocând rănirea a două persoane.
Un limitator de înălțime pentru autovehicule a căzut foarte aproape de un autoturism în orașul Videle, Teleorman, luni după-amiază. Potrivit primelor informații de la fața locului, două persoane au suferit răni ușoare.
Limitatorul de înălțime s-a desprins și a căzut în apropierea unui autoturism aflat în mișcare pe un drum din Videle, Teleorman. Un camion care transporta un buldoexcavator ar fi acroșat limitatorul, provocându-i căderea în apropierea autoturismului aflat în mișcare, conform surselor locale citate de News.ro.
Șoferul autoturismului nu a putut evita impactul.
Două persoane, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 25 de ani, au fost rănite ușor și sunt asistate de echipajele medicale la fața locului. Pompierii se ocupă de prevenirea și stingerea eventualelor incendii, în timp ce autoritățile competente efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii acestui eveniment, conform oficialilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman.

Comentarii recente