Un accident a avut loc pe autostrada A3, în apropierea localității Moara Vlăsiei. Circulația este afectată din cauza vremii de iarnă, iar mai multe drumuri naționale sunt închise.
Circulația pe autostrada A3 București-Brașov este restricționată joi dimineață, 19 februarie, în zona localității Moara Vlăsiei din județul Ilfov din cauza unui accident în care au fost implicate mai multe vehicule, informează Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Accidentul a avut loc la kilometrul 26, pe sensul de mers spre Ploiești, fără a provoca vătămări persoanelor. Circulația se desfășoară pe banda a doua a sensului către Ploiești și pe banda întâi a sensului către București, iar reluarea normală a traficului este estimată după ora 07:00. De asemenea, sunt semnalate condiții de iarnă pe mai multe autostrăzi din țară, iar mai multe drumuri naționale sunt închise din cauza vremii severe. Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență și să se informeze înainte de a pleca în trafic.



Comentarii recente