Cazul de la Dinu Lipatti, unde un profesor care ar fi abuzat sexual o elevă de 13 ani, în 2011, predă în continuare, readuce în atenția publică întrebări legate de felul în care sunt gestionate abaterile din sistemul educațional. De la jigniri adresate elevilor și abuz emoțional până la agresiuni fizice sau sexuale, astfel de acuzații la adresa unor cadre didactice au apărut în repetate rânduri de-a lungul anilor, de cele mai multe ori anonim sau în discuții purtate în șoaptă. Deși legea oferă multiple modalități de sancțiune ale profesorilor cu abateri disciplinare, în practică acestea sunt rare. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) statistici cu privire la numărul de reclamații din ultimii ani și măsurile dispuse de unitățile de învățământ. Instituția nu are niciun fel de evidență a datelor.  

În Legea Educației este specificat clar că personalul didactic are obligația să-și exercita profesia respectând legea, dar și interesul superior al copilului. Sunt considerate abateri disciplinare, printre altele:

Modalitățile de sancționare ale angajaților care încalcă aceste reguli sunt multiple și raportate la gravitatea abaterilor: avertismentul scris; reducerea  salariului de bază cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni; suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere ori a unei funcții didactice superioare; suspendarea dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale, pe o perioadă de până la 3 ani; desfacerea contractului de muncă. 

Sancțiunile disciplinare pot fi decise și aplicate, în primul rând, de fiecare unitate de învățământ în parte, în baza raportului unei comisii de disciplină. În cazurile foarte grave, pot fi solicitate rapoarte de la DGASPC.

Deși nu aplică direct sancțiunile, inspectoratele școlare au mai multe atribuții: pot fi sesizate sau se pot autosesiza, pot dispune controale, monitoriza situațiile și verifica măsurile, mergând până la anularea acestora, după analizarea contestațiilor. 

Capitala este, fără îndoială, unitatea administrativ-teritorială cu cele mai multe unități de învățământ  din țară. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București mai multe informații referitoare la sesizări și sancțiuni:

Răspunsul oficial al ISMB: nu există o evidență centralizată a acestor cazuri. 

Deși legea permite sancțiuni și există prevederi clare, în practică acestea sunt rare. Iar profesori al căror comportament nepotrivit este cunoscut nu doar că rămân în continuare în sistem. Cum este posibil? Alexandra Chirea, profesoară cu 17 ani vechime, spune:

Totodată, vorbește și despre o frică generalizată la nivel instituțional:  de asumare a deciziilor.  

La toate acestea se adaugă, spune profesoara, și teama de scandal. Alexandra Chirea povestește și o situație concretă, în care a făcut parte dintr-o comisie de disciplină.

Pe altă parte, profesoara vorbește despre încă un tip de situații des întâlnite în practică:

Alteori, povestește cadrul didactic, părinții și elevii nu reclamă deloc neregulile. 

În multe dintre cazurile în care elevii vorbesc despre abuzuri, practica arată că reacția inițială a unei bune părți a societății este de a pune sub semnul întrebării credibilitatea copilului. Apare frecvent ideea că „ a făcut ceva” sau că ar fi provocat reacția profesorului, mutând astfel responsabilitatea de pe adult pe elev. Acest tip de discurs contribuie la descurajarea raportării și perpetuează tăcerea. Profesoara Alexandra Chirea critică ferm această perspectivă:

În lipsa unei asumări instituționale clare, cum putem vorbi despre mai puține comportamente nepotrivite îndreptate asupra copiilor – de la umilire și jigniri până la hărțuire și agresiuni fizice – ? Profesoara Alexandra Chirea consideră că schimbarea poate veni din presiunea constantă exercitată de cei care aleg să nu ignore neregulile: