
Rusia consideră că exercițiile NATO desfășurate în Finlanda sunt provocatoare și este pregătită să ia toate măsurile necesare.
Exercițiile NATO care urmează să înceapă pe 26 aprilie în Finlanda, în apropierea graniței ruso-finlandeze, au stârnit nemulțumirea Moscovei, conform declarațiilor purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, citate de Agerpres. Aceasta a caracterizat exercițiile ca fiind provocatoare și menționează că ele au scopul de a exercita presiune militară asupra Federației Ruse printr-o demonstrație de forță. Zaharova a avertizat că aceste exerciții cresc riscul unor posibile incidente militare și a subliniat faptul că Rusia este pregătită să ia măsuri politice și militare pentru a-și apăra capacitățile naționale de apărare.

Comentarii recente