Liderii mondiali și virilitatea lor modernă: cum mușchii sunt folosiți în campaniile politice.

Din ce în ce mai mulți politicieni își arată mușchii ca parte a unei strategii electorale. Într-o lume în care imaginea primează asupra ideologiei și puterea se joacă pe ecranele telefoanelor, mușchii au devenit un mijloc de povestire – un simbol al forței, controlului și virilității, menit să inspire încredere atunci când discursul nu mai are impact, conform The Conversation.

De la Emmanuel Macron pozând la bustul gol sub soarele de la Brégançon, până la Jordan Bardella filmându-și antrenamentele de sală pentru TikTok, sau Olivier Véran arătându-și bicepsul în timpul campaniei de vaccinare, politica franceză – și nu numai ea – pare să fi descoperit puterea electorală a mușchilor bine conturați. Ceea ce cândva era asociat cu influencerii de fitness a devenit acum un instrument de comunicare publică.

Fotografiile cu președintele Franței în șort de box, cu fața încordată și corpul lucrat, nu au fost simple instantanee de vară. Ele au făcut parte dintr-o strategie vizuală – o reacție, poate, la imaginea ultramasculină a lui Vladimir Putin, eternul ecvestru și scăldător siberian. Rivalitatea geopolitică s-a transformat, pentru o clipă, din declarații diplomatice într-un „meci de mușchi” între democrație și autoritarism.

Macron a înțeles, ca și alți lideri contemporani, că în era rețelelor sociale puterea trebuie nu doar exercitată, ci și demonstrată. Corpul devine astfel un element al poveștii politice – o dovadă că președintele este tânăr, rezistent, neobosit. Într-o lume obsedată de performanță, acest corp disciplinat, fără grăsime și fără ezitare, promite eficiență și control.

Nu doar Franța trăiește această febră a masei musculare. În Statele Unite, ministrul de război Pete Hegseth și omologul său de la Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., s-au provocat public la un „concurs de flotări și tracțiuni”, sub aplauzele internauților. Este semnul unei lumi politice în care virilitatea devine un capital simbolic, iar tonusul fizic se confundă cu moralitatea și puterea de decizie.

Mușchii nu mai sunt doar o chestiune de estetică – sunt o formă de management al propriei imagini, o investiție în corp ca în carieră. Așa cum spunea sociologul Jean-Jacques Courtine, „bodybuilderul este stahanovistul narcisismului”, lucrându-și trupul ca pe o promisiune de succes. Politicienii de astăzi par să fi înțeles perfect lecția: forța corporală se traduce în autoritate publică.

În spatele acestei goane după mușchi se ascunde însă și o neliniște. Într-o societate post-#MeToo, în care masculinitatea tradițională este tot mai des contestată, liderii politici par să caute refugiu în imaginea bărbatului „tare”, disciplinat, neclintit. Este o reîncarnare modernă a „guvernării prin virilitate”, cu ecouri din secolul XX, dar prezentată astăzi prin Instagram și TikTok.

Așa cum cândva puterea era măsurată în retorică și carismă intelectuală, astăzi este măsurată în abdomen plat și în filmulețe de sală. Liderii se transformă în performeri, iar competiția politică se mută din ce în ce mai mult din agora în sala de fitness.

De la „Rocky Macron” până la miniștrii europeni care își arată antrenamentele de box, scena politică se redefinește într-o estetică a efortului și a controlului. Transpirația, odinioară ascunsă, devine acum semn de autenticitate. Puterea trebuie să fie tangibilă, corporală, aproape carnală.

În locul președintelui erudit de altădată, apare liderul sculptat – disciplinat, eficient, competitiv. Și acest nou tip de virilitate, îmbrăcat în trening și prezentat pe social media, nu este doar un joc de imagine, ci și un simptom: dorința unei elite masculine de a-și reafirma dominația într-o lume în care forța simbolică a masculinității se erodează.

De la Mussolini până la Macron, istoria politică a folosit trupul masculin ca simbol al puterii. Diferența este că astăzi, acest trup este și produs, și spectacol. Este filmat, filtrat, repostat. Și între cultul forței și fascinația publicului se naște o nouă formă de erotizare a politicului: politicienii se oferă privirii nu doar ca lideri, ci și ca obiecte de dorință și modele de „self-improvement”.

Într-o epocă în care imaginea este politică, mușchii devin un argument electoral, iar trupul – cea mai vizibilă formă de mesaj. Puterea se joacă la sală, conchide The Conversation.