
După mai bine de trei decenii, autoritățile din Washington au reușit să rețină un bărbat, acuzat acum de uciderea fostei soţii, descoperind noi probe și mărturisiri care au schimbat complet perspectiva asupra morţii femeii, în 1992.

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost arestat într-un azil din statul Washington, după ce a fost acuzat de omor calificat în legătură cu moartea fostei sale soţii.
Crima a avut loc în anul 1992, atunci când femeia, Janice Randle, a fost găsită moartă în patul ei, în timp ce fiica lor cea mică se afla într-un pătuț lângă cadavru. Inițial, fostul soț, James Robert Randle, a declarat poliției că ar fi putut fi vorba despre o supradoză, având în vedere antecedentele femeii de consum de analgezice. Cei doi soţi erau pe atunci în proces de divorț și locuiau separat, potrivit cbsnews.
Investigația inițială s-a concentrat pe o posibilă supradoză, însă autopsia a arătat că Janice nu avea droguri în organism la momentul decesului, ceea ce a transformat cazul într-o anchetă de omucidere. Totuși, din lipsa probelor concrete, ancheta a bătut pasul pe loc decenii la rând.
Schimbarea a venit abia recent, după ce membrii familiei au furnizat noi informații, inclusiv mărturisiri făcute de James Robert Randle în fața rudelor și a unuia dintre copii, în care își recunoștea fapta.
„De fapt, el i-a povestit fratelui său cum a înscenat locul crimei”, a declarat un procuror adjunct în fața instanței. „Ulterior, el a mărturisit această crimă și uneia dintre fiicele sale. I-a spus că a fost nevoit să-i pună o pernă pe cap soției sale, Janice, și a adăugat, referindu-se la crimă, «Să știi doar că eu am fost»”, a completat oficialul.
Aceste noi informații au dus la redeschiderea anchetei, iar autoritățile au ajuns la concluzia că Janice Randle a murit în urma unei lupte violente cu fostul soț, noile probe contrazicând clar declarația inițială a lui Randle din 1992 şi oferind astfel temei legal pentru arestarea acestuia.
Imaginile surprinse de camera corporală purtată de unul dintre poliţişti a surprins momentul în care James Robert Randle a fost reținut la azilul din Everett, Washington, unde locuia, la mai bine de 30 de ani de la comiterea crimei. În momentul arestării, bărbatul întreabă: „Despre ce este vorba?”, înainte de a fi încătușat și condus către un vehicul de poliție.
În cursul săptămânii abia încheiate, James Robert Randle a fost prezentat în fața instanței și, în ciuda tuturor probelor, a pledat nevinovat la acuzația de omor de gradul întâi. Nu i-a convins, însă, pe magistraţi, aceştia stabilind o cauţiune de 1 milion de dolari, dacă vrea să fie cercetat în libertate. Biroul șerifului a subliniat că acest caz demonstrează cum progresele tehnologice și investigațiile persistente pot aduce dreptate, chiar și după zeci de ani.
Katie Wakin, fiica lui Janice și fiica vitregă a lui James Robert Randle, a declarat că familia sa nu a avut niciodată dubii privind responsabilitatea tatălui său.
„Pur și simplu nu aveam cum să dovedim asta pe atunci”, a spus ea, completând că ea și frații ei, încă se recuperează după moartea mamei lor și în urma noii anchete care îl vizează pe tatăl lor.
În ceea ce o priveşte pe sora care a fost găsită în pătuț lângă cadavrul lui Janice Randle, din punct de vedere emoţional lucrurile sunt şi mai complicate.
„Mama noastră i-a fost luată; ea nu are nicio amintire despre ea. Mama mea o iubea foarte mult. Foarte, foarte mult. Ea îl iubește (pe tatăl ei), dar știe că el trebuie să-și asume responsabilitatea și este dispusă să lase deoparte toate aceste sentimente pentru a se asigura că se face dreptate și că povestea mamei noastre este spusă”, a mai povestit fiica fostei soţii a criminalului.








Comentarii recente