
O alianță industrială pentru reactoare nucleare mici este lansată de către Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a anunţat vineri lansarea unei alianţe industriale europene în domeniul energiei nucleare pentru a accelera implementarea viitoarelor reactoare modulare mici (SMR), o tehnologie promiţătoare pentru reducerea emisiilor de carbon în industrie în următorii zece ani.

Această iniţiativă marchează o revenire recentă a energiei nucleare în discuţiile din instituţiile europene, sub influenţa a 12 ţări membre, printre care Franţa, Suedia şi Polonia, care utilizează această formă de energie cu emisii reduse pentru a-şi atinge obiectivele climatice, conform Agerpres.
SMR („reactoarele modulare mici”) sunt reactoare nucleare mult mai mici decât cele convenţionale, fiind fabricate în uzine şi apoi transportate la locul de instalare. Tehnologia se află încă în stadiul de dezvoltare şi este subiectul unei competiţii internaţionale.
Mai flexibile şi mai puţin costisitoare decât reactoarele mari, SMR-urile pot înlocui centralele pe bază de gaz, petrol sau cărbune. Ele pot furniza energie electrică şi căldură pentru industrie şi încălzire, precum şi pentru producerea de hidrogen cu emisii reduse de carbon.
„Prin consolidarea cooperării la nivelul UE, Alianţa va contribui la accelerarea implementării primelor SMR în UE până la începutul anilor 2030”, a declarat Comisia Europeană într-un comunicat.
Vineri, Comisia Europeană a lansat un prim apel de candidaturi până pe 12 aprilie, adresat furnizorilor de energie electrică, companiilor din industria nucleară, instituţiilor financiare, organizaţiilor de cercetare, centrelor de formare şi organizaţiilor neguvernamentale.
Obiectivul este de a stimula dezvoltarea unui sector european al energiei nucleare. Acest lucru implică identificarea şi acoperirea lacunelor tehnologice sau industriale, precum şi promovarea colaborării între diferitele părţi implicate.
Comentarii recente