
Companiile românești din domeniul IT se află într-o situație critică, fiind nevoite să recurgă la concedieri în masă și să reducă numărul de proiecte.
Piața IT din România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Cu toate că industria IT rămâne una solidă în economia românească, actualul context o expune unor vulnerabilități semnificative.

Scăderea cererii la nivel global, accentuată de restructurările din marile companii de tehnologie, afectează lanțul de aprovizionare cu proiecte, conform specialiștilor de la Oves Enterprise. Tot mai multe firme reduc echipe, se concentrează doar pe proiectele esențiale sau își diminuează bugetele.
Pe de altă parte, noile măsuri fiscale anunțate de Guvern cresc presiunea asupra unui sector deja afectat. Actorii din industrie se confruntă cu o dublă provocare: scăderea cererii și creșterea presiunii fiscale.
Conform unei analize IDC, creșterea globală a cheltuielilor IT a fost revizuită în scădere, iar tarifele de outsourcing scad în Asia de Sud-Est și Europa de Est. Această presiune asupra prețurilor este generată de bugete reduse și adoptarea accelerată a automatizărilor și AI-ului.
Pentru mulți freelanceri și antreprenori din IT, modificările fiscale recente reduc venitul disponibil fără posibilitatea de a-și ajusta tarifele. Majoritatea companiilor nu sunt dispuse să accepte tarife mai mari, ceea ce duce la o stagnare a tarifelor și la o scădere a atractivității modelului de colaborare.
Cu toate acestea, există semnale pozitive pentru finalul anului, potrivit reprezentanților de la OVES Enterprise. Multe proiecte aflate în așteptare vor fi reluate, iar eficiența va deveni o prioritate. Piața își va regăsi echilibrul treptat, cu condiția ca decidenții să comunice transparent și realist perspectivele economice.
În ciuda dificultăților actuale, România rămâne o piață atractivă pentru investitori, dar este esențial ca sectorul să-și consolideze reziliența, să-și diversifice veniturile și să investească în proiecte cu valoare adăugată într-un context economic tensionat.
Comentarii recente