Un urs a apărut pe 9 mai în apropierea unor locuinţe din Jiblea Veche, judeţul Vâlcea, iar mai mulţi localnici au încercat să îl alunge pe cont propriu. În filmările distribuite pe reţele sociale, unul dintre bărbaţi aleargă spre animal ţinând în mână un obiect pe care martorii l-au identificat drept o lopată, deşi în imagini pare mai degrabă un târnăcop. Sursa video este Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Jandarmeria Vâlcea a publicat un mesaj pe Facebook în care subliniază pericolul unor astfel de gesturi şi reaminteşte recomandările în caz de întâlnire cu un urs. Potrivit instituţiei, apelul la 112 a semnalat prezenţa animalului lângă o locuinţă, iar, din fericire, incidentul s-a încheiat fără persoane rănite. Mesajul precizează că apropierea şi încercarea de a lovi ursul pot transforma rapid situaţia într-una extrem de periculoasă şi că curajul în astfel de cazuri înseamnă a lua decizia corectă, nu a te expune.
Tot în ultima perioadă, jandarmii au intervenit şi pentru salvarea unui pui de urs blocat într-un copac. Intervenţia a durat aproximativ trei ore, timp în care forţele au asigurat zona pentru protejarea cetăţenilor, având în vedere riscul apariţiei ursoaicei în apropiere. Operaţiunea s-a încheiat fără incidente, fără persoane rănite şi fără a pune în pericol siguranţa comunităţii sau a animalului, a transmis Jandarmeria Română.


Comentarii recente