Susţinuţi de numeroşi fani, Ecuador a învins Germania cu 2-1, în ultima rundă din Grupa E a Cupei Mondiale găzduite de Canada, Mexic şi SUA. Partida, disputată la New York/New Jersey, a început în forţă pentru Germania, Leroy Sané deschizând scorul în minutul 2, după un şut plasat validat de VAR, în ciuda protestelor ecuadorienilor pentru un presupus fault.
Ecuador a revenit rapid: Angulo a egalat cu un şut din afara careului în minutul 9, iar prima repriză s-a încheiat 1-1. La reluare, iniţial arbitrul Tori Penso a dictat penalty pentru Germania după un contact în careu, dar a revenit asupra deciziei după consultarea VAR şi a acordat fault în favoarea Ecuadorului pentru un duel în care a fost implicat Sané.
Minutul 78 a adus golul decisiv: Kevin Rodríguez i-a pasat lui Plata, care a înscris şi a stabilit scorul final 2-1. Deşi Germania a forţat pe final, ecuadorienii au rezistat şi au obţinut victoria care îi apropie de calificarea în „16”-imile de finală.
În cealaltă partidă a grupei, Coasta de Fildeş a învins Curaçao cu 2-0, goluri marcate de Nicolas Pépé (min. 7 şi 86), obţinând astfel calificarea în faza următoare. După meciuri, Germania şi Coasta de Fildeş au 6 puncte fiecare în grupă.


Comentarii recente