Politologul Cristian Pîrvulescu afirmă că PSD este „principalul înfrânt” în criza politică generată de respingerea desemnării lui Adrian Veștea ca premier, iar consecinţele vor fi resimţite atât pe scena publică, cât şi în interiorul partidului. El apreciază că social-democraţii au construit o majoritate care, de fapt, nu exista.
Pîrvulescu recomandă reluarea consultărilor de către preşedintele Nicuşor Dan şi prezentarea unei noi propuneri de prim-ministru desemnat, procedură care poate fi scurtă sau mai îndelungată, în funcţie de rezultate. Politologul susține că PNL a conturat deja direcţia politică, diminuând astfel marja de decizie a şefului statului.
El vede două variante pentru formarea unui executiv: un guvern PSD susţinut de PNL, UDMR şi USR sau un guvern minoritar al PNL, UDMR şi USR sprijinit parlamentar de PSD. Pîrvulescu spune că partidele nu reuşesc să mobilizeze majorităţi stabile şi că, în schimb, George Simion iese ca principal beneficiar al crizei, AUR obţinând capital electoral prin refuzul implicării directe în negociere.
De asemenea, politologul avertizează că PSD pierde electorat în favoarea AUR şi cataloghează apropierea de acest partid drept o eroare strategică. El mai precizează că marja de manevră a preşedintelui Nicuşor Dan a fost foarte redusă din cauza contextului parlamentar, iar în PNL disciplina internă pare a fi reimpusă după vot, cei care au încălcat-o riscând excluderea.
În plenul reunit, guvernul lui Adrian Veștea nu a obţinut mandatul necesar: 189 de voturi „pentru” şi 23 „împotrivă”, sub pragul de 233.


Comentarii recente