Municipiul Iaşi a fost distins cu trofeul „Mărul de Aur” 2026 acordat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET), recunoaştere pentru contribuţia la conservarea şi promovarea patrimoniului cultural, istoric şi natural. Ceremonia a avut loc în Sala Voievozilor din Palatul Culturii, în prezenţa reprezentanţilor FIJET, autorităţilor locale, clerului, mediului academic şi oamenilor de afaceri.
Preşedintele FIJET, Tijani Haddad, a explicat în discursul său că premiul recompensează eforturile de protejare a moştenirii lăsate de generaţiile precedente şi valorificarea acesteia prin turism sustenabil. Trofeul a fost acordat în semn de apreciere pentru proiectele şi iniţiativele care au avut ca scop conservarea patrimoniului şi dezvoltarea durabilă a turismului.
Primarul Mihai Chirica a salutat distincţia ca pe o moştenire pentru generaţiile viitoare şi o oportunitate de consolidare a brandului turistic al oraşului. De asemenea, Dan Adrian Pop, secretar de stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, a spus că trofeul confirmă că Iaşiul reuneste elementele unei destinaţii de excepţie: istorie, cultură, spiritualitate, educaţie şi viaţă urbană.
Candidatura Iaşiului a fost susţinută de Clubul Presei de Turism FIJET România, iar decizia FIJET a fost luată în cadrul Congresului organizaţiei, desfăşurat în noiembrie 2025 în Maroc. FIJET acordă anual „Mărul de Aur” unor oraşe, organizaţii sau personalităţi pentru merite în promovarea turismului; premiul există din 1970, iar primul trofeu din România a fost acordat în 1975 Bucovinei.


Comentarii recente