Influencerul britanico-american Andrew Tate se află miercuri la sediul DIICOT, unde este audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare. Până în prezent, DIICOT nu a emis un comunicat oficial privind prezența sa sau motivele audierii.
Fost kickboxer şi influencer cu milioane de urmăritori, Andrew Tate s-a stabilit în România în urmă cu aproximativ un deceniu, alături de fratele său, Tristan Tate. Cei doi sunt vizați de mai mulți ani de autoritățile române într-o anchetă începută în 2022 pentru suspiciuni de trafic de persoane și exploatarea unor femei.
Ancheta a pornit, potrivit procurorilor, după informații transmise de Ambasada Statelor Unite legate de posibila reținere împotriva voinței unei cetățene americane la o proprietate asociată fraților Tate. Investigația vizează modul în care mai multe femei ar fi fost recrutate şi implicate în activități de producție de conținut pentru adulți.
Andrew şi Tristan Tate au respins constant acuzaţiile şi susţin că sunt nevinovaţi. Frații au fost citați în repetate rânduri la DIICOT în cadrul procedurilor în desfășurare, cazul atrăgând atenția presei internaționale.
Știre în curs de actualizare


Comentarii recente