Generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est NATO (2022-2025), îl acuză pe Adrian Veștea, noul premier desemnat, de management defectuos în privința proiectelor de infrastructură care asigură accesul la poligonul militar de la Cincu. Într-o postare publică pe Facebook, Toma afirmă că, în perioada în care Veștea a condus Consiliul Județean Brașov și Ministerul Dezvoltării, mai multe proiecte au fost blocate sau întârziate.
Potrivit lui Toma, demontarea și reconstrucția podului peste Olt, în zona Voila, finanțată prin PNDL și aflată în responsabilitatea CJ Brașov, a suferit întârzieri de peste patru ani. Din această cauză, convoaiele militare grele, inclusiv tancurile franceze Leclerc, ar fi trebuit să ocolească sute de kilometri prin județul Sibiu sau pe drumuri secundare din Țara Făgărașului, cu costuri logistice și întârzieri.
El susține că militarii au folosit temporar un traseu improvizat peste barajul unei hidrocentrale, cu restricții de tonaj, iar echipamentele grele nu au putut trece pe acolo. Toma mai spune că situația a generat intervenții oficiale ale ambasadorilor Franței, Belgiei și Luxemburgului, care ar fi cerut Guvernului repararea de urgență a infrastructurii.
Fostul comandant acuză şi că modernizarea drumului judeţean DJ 104 şi alte investiţii necesare mobilităţii militare nu s-au realizat, iar proiecte de utilităţi au rămas blocate în proceduri birocratice. Mesajul se încheie cu critica că, în pofida discuţiilor despre mobilitate militară, faptele arată progrese insuficiente.


Comentarii recente