Au trecut 20 de ani de la debutul în lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, regizorul din Vaslui cunoscut pentru „A fost sau n-a fost?“, film care i-a adus Trofeul Transilvania la prima ediție TIFF și Caméra d’Or la Cannes. Aflat la 50 de ani în centrul unei retrospective TIFF, Porumboiu vorbește despre evoluția propriei viziuni, despre raportul dintre peliculă și digital, despre inteligența artificială și despre ce înseamnă ca un film să rămână relevant în timp.
Regizorul spune că, deși retrospectiva e un moment festiv, îi provoacă și o uşoară teamă — pentru că îi amintește că mai vrea să facă multe lucruri. A explicat că, de la film la film, se schimbă: astăzi îl interesează mai mult acțiunea decât dialogul, deși a lucrat mult cu comicul de situație construit prin replici.
Despre filmul de debut povestește că ideea i-a venit după ce a văzut o emisiune locală despre Revoluție; a scris scenariul în aproximativ o lună şi a realizat filmul pornind de la personaje aflate într-o stare de suspendare între două epoci. Nu a urmărit atât documentarea istorică, cât felul în care oamenii încearcă să se adapteze la schimbare.
Porumboiu amintește copilăria la cinema — de la filme comerciale şi Bruce Lee până la descoperirea lui Fellini, în special „La Dolce Vita“, care i-a deschis o altă perspectivă asupra limbajului cinematografic. Spune că, la lansare, „A fost sau n-a fost?“ a avut în jur de 10.000 de spectatori în cinematografe, dar filmul a crescut în timp.
Referitor la tehnologie, menţionează că pelicula are calități pe care digitalul nu le reproduce identic, dar recunoaște avantajele fluxului digital. Ar vrea, la un moment dat, o comparație între aceeași scenă filmată pe peliculă și în digital. Despre producțiile realizate cu smartphone-ul spune că alegerea tehnică trebuie justificată de natură filmului.
Pentru munca pregătitoare folosește deja instrumente digitale şi inteligență artificială — în documentare, scris și research — pe care le consideră utile, comparabile cu alte tehnologii democratizante. Crede că AI va deschide posibilități noi și va permite multor oameni să realizeze filme la care înainte nu aveau acces, dar subliniază că alegerea instrumentelor trebuie să fie determinată de proiect.
În prezent lucrează la primul său film în limba franceză, finanțat de Fundația Prada, iar presiunea pe care o simte vine din relația cu proiectul și dorința de a găsi forma potrivită, nu din aşteptările publicului. Își dorește ca filmele lui să fie încă văzute peste două decenii: dacă cineva le va urmări precum el a urmărit filmele lui Fellini, ar fi cel mai frumos lucru.
Comentarii recente