O înotătoare de 35 de ani a fost rănită grav după ce a fost mușcată de un rechin la aproximativ 30 de metri de țărm, pe plaja Coogee din estul orașului Sydney, au anunțat autoritățile. Persoane aflate în apropiere au scos victima din apă și i-au acordat primul ajutor înainte de sosirea serviciilor de urgență.
Poliția a transmis că femeia a suferit răni serioase la brațe și picioare. Inspectorul serviciului de ambulanță din statul New South Wales, Mike Corlis, a declarat că rana la picior și cele de la brațe sunt profunde şi vor necesita multiple intervenţii chirurgicale.
Plaja Coogee şi alte plaje administrate de Consiliul Randwick au fost închise pentru 24 de ore după incident. Primarul Dylan Parker a spus că autorităţile locale vor colabora cu guvernul statului New South Wales şi vor urma recomandările acestuia privind redeschiderea plajelor.
Mărturii ale unor persoane prezente indică prezenţa unei pete mari de sânge în apă şi intervenţia celor de pe un ski nautic pentru a aduce victima la mal. Atacul este cel mai recent dintr-o serie de incidente cu rechini pe coastele Australiei, după mai multe cazuri fatale raportate în ultimele săptămâni.


Comentarii recente