Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 1.723.000 de lei pentru 397 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate.
Potrivit ministerului, sprijinul financiar vizează persoane afectate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, accidente sau probleme de sănătate care pot genera sau agrava riscul de excluziune socială.
Cele mai mari sume, 1.158.000 de lei, sunt destinate unui număr de 305 familii și persoane singure care se confruntă cu probleme medicale sau situații speciale. Pentru pagube produse de incendii, 74 de familii și persoane din 24 de județe vor primi în total 492.000 de lei.
De asemenea, 17 familii din județele Botoșani și Constanța vor beneficia de 68.000 de lei ca urmare a efectelor unor fenomene meteorologice periculoase în 2025. O familie din județul Hunedoara va primi un ajutor de 5.000 de lei după un accident rutier.
Fondurile provin din bugetul Ministerului Muncii, iar acordarea se face pe baza cererilor însoțite de documente justificative și de verificări efectuate în teren de autorități.


Comentarii recente