Vicepreședintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Cătălin Raiu, a declarat că se va autosesiza în legătură cu panourile publicitare mari pe care apare mesajul „StopVexler.ro”. Raiu a spus că va propune colegiului CNCD, luni 15 iunie, demararea unei analize cu privire la campanie.
Potrivit acestuia, instituția va încerca să identifice persoana fizică sau juridică responsabilă pentru promovarea mesajului, trimițând adrese la primărie pentru a afla cine a solicitant autorizarea panourilor. Raiu a făcut trimitere și la un precedent, când panouri care descurajau nașterea prin cezariană au stârnit investigații similare, iar la un moment dat afișajul era afișat pe sediul Partidului Acțiunea Conservatoare.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a deschis un dosar penal în acest caz. Partidul Acțiunea Conservatoare, care susține campania StopVexler, a calificat drept abuz intervenția autorităților și a anunțat un protest în Capitală duminică, 14 iunie.
Claudiu Târziu, președintele Acțiunii Conservatoare, a afirmat că panourile nu conțin mesaje extremiste, referiri la rasă, etnie sau religie și că promovează un site de petiție civică prin care cetățenii sunt chemați să susțină abrogarea unei legi. El a mai spus că dosarul a fost deschis din oficiu la câteva zile după instalarea panourilor, fără plângeri, victime sau incidente și că reacția autorităților survine doar pentru că mesajul este incomod pentru puterea actuală.
Originea disputei este o lege inițiată de deputatul Silviu Vexler, din partea minorității evreiești, care vizează interzicerea organizațiilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, extinderea pedepselor pentru promovarea cultului unor figuri extremiste (până la trei-zece ani închisoare), definirea materialelor extremiste și sancțiuni pentru propagarea acestor mesaje online.


Comentarii recente