Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că Statele Unite „au pus capăt războiului cu Iranul”, după ce mai devreme a anunţat că părţile ar fi convenit un „memorandum de înţelegere foarte puternic” menit să oprească luptele şi să redeschidă Strâmtoarea Ormuz.
La un miting de susţinere a viceguvernatorului Georgiei Burt Jones, Trump a spus: „Nu ştiu dacă aţi auzit, dar astăzi am pus capăt războiului cu Iranul” şi a susţinut că părţile s-au angajat să nu deţină niciodată arme nucleare, aspect pe care l-a prezentat drept 95% din acord.
Anterior, preşedintele a anulat noi atacuri asupra Iranului şi a postat pe Truth Social că s-a ajuns la un înţelegeri, fără a oferi detalii despre termenii acesteia. Purtătorii de cuvânt de la Teheran nu au confirmat niciun acord.
Trump a adăugat că blocada impusă de SUA asupra navelor care intră sau ies din porturile iraniene va rămâne în vigoare până la finalizarea tranzacţiei, fără a preciza calendarul sau garanţiile oferite.


Comentarii recente