Banca Națională a României solicită explicații mai detaliate în urma deciziei Consiliului Concurenței privind activitatea unor bănci pe piața monetară și stabilirea indicelui ROBOR. Într-un punct de vedere transmis public și semnat de purtătorul de cuvânt Dan Suciu, BNR arată că o prezentare mai clară a concluziilor investigației este necesară pentru a evita confuziile și interpretările eronate care pot afecta încrederea în piața financiară.
BNR reamintește că investigația autorității de concurență vizează comportamentul participanților pe piața monetară și o procedură tehnică complexă, nu reglementările sau politicile sectorului bancar. Totuși, instituția consideră că, având în vedere dezbaterile publice, Consiliul Concurenței trebuie să clarifice trei aspecte esențiale:
- Care sunt prevederile din legislația concurenței considerate încălcate și în ce mod contravin regulilor și procedurilor care guvernează piața monetară?
- Cum a fost evaluat schimbul de informații între participanți şi în ce măsură acestea au fost considerate sensibile sau strategice din perspectiva concurenței?
- Cum a fost determinat „nivelul corect” al ROBOR, menționându-se faptul că diferențele găsite ar fi fost „fracțiuni de procent”, și de ce aceeași metodologie nu s-ar aplica şi perioadelor cu scăderi ale indicelui?
BNR precizează că a colaborat cu inspectorii Consiliului Concurenței şi a pus la dispoziţie documentele solicitate. Instituția amintește explicațiile anterioare privind creșterea ROBOR în 2021-2023, care trebuie analizată în contextul inflației globale şi al majorărilor de dobândă din regiune. Totodată, BNR subliniază că deciziile Consiliului Concurenței pot avea implicații asupra stabilității financiare şi a activității de creditare, motiv pentru care trebuie clarificate pe deplin.
Comunicatul BNR apare la câteva zile după anunțul Consiliului Concurenței privind sancționarea a zece bănci participante la mecanismul de stabilire a ROBOR pentru perioada 2019-2022. Autoritatea a constatat schimburi de informații sensibile şi a aplicat amenzi totale de 3,73 miliarde de lei (aproximativ 710 milioane de euro), menționând totodată că decizia nu vizează reglementările BNR. După anunț, mai multe bănci au anunțat că vor contesta sancțiunile în instanță.


Comentarii recente