Problemele legate de stocurile de carburanți s-au extins în regiunea Krasnodar și în alte zone din sudul Rusiei, unde apar tot mai multe semnale despre rezervoare aproape goale și posibile restricții la alimentarea cu motorină.
Un cetățean rus a declarat, într-o postare citată de Dialog, că firma care emite carduri de combustibil a avertizat clienții despre lipsa benzinei și motorinei în regiune. Potrivit sursei, alimentarea este deja dificilă la unele stații, inclusiv la benzinăriile Lukoil.
Sursele menționează că rezervoarele care aprovizionau zona se aflau la Armavir și Volgograd, însă şi acestea ar fi aproape goale. Autorul postării a spus că distribuția s-ar putea face pe bază de cote.
De asemenea, se vehiculează că marile rețele precum Rosneft, Gazprom şi Lukoil ar elimina reducerile și ar prioritiza clienții corporativi care folosesc carduri de combustibil.
În Crimeea ocupată, autoritățile ruse au introdus deja un sistem de tichete şi limite de carburanți pentru populație, măsură luată în contextul penuriei provocate de atacurile ucrainene asupra infrastructurii logistice şi energetice. În noaptea de 30 mai a fost raportat un atac asupra unui depozit de combustibil din apropierea orașului Feodosia.


Comentarii recente