Un accident rutier grav a avut loc miercuri dimineață pe DN1, în localitatea Cornițel, județul Bihor, pe tronsonul Huedin – Oradea. În coliziune au fost implicate un autotren (TIR), o autocisternă goală și două autoturisme, dintre care unul tracta o remorcă.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 53 de ani a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Autotrenul s-a răsturnat pe suprafața de rulare, a avariat un stâlp de electricitate și au fost semnalate scurgeri de combustibil pe carosabil.
Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a anunțat devierea traficului pe traseul DJ 108I Bucea – DJ 764 Bratca – DN1 Borod, pentru gestionarea evenimentului și asigurarea intervenției.
Potrivit primelor date ale anchetei, un șofer de 32 de ani aflat la volanul TIR-ului ar fi pătruns pe sensul opus și ar fi lovit în lanț celelalte vehicule. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzei.
Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a transmis Poliția Bihor.


Comentarii recente