La Dakar, Dacian Cioloș și-a prezentat candidatura pentru funcția de Secretar General al Organizației Internaționale a Francofoniei, cea mai importantă poziție instituțională din spațiul francofon. Evenimentul a avut loc luni și a avut o semnificație simbolică puternică, Senegalul fiind un actor central în istoria și în prezentul francofoniei.
La lansare au fost prezenți Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, și Ciprian Mihali, reprezentant personal pentru Francofonie al președintelui României, Nicușor Dan.
Cioloș a spus că își propune o „francofonie utilă cetățenilor”, orientată spre modernizare și creare de oportunități, care să conecteze educația, ocuparea forței de muncă, investițiile și inovația și să susțină dezvoltarea economică și umană a statelor membre, oferind perspective concrete pentru tineri.
Ministrul Irineu Darău a subliniat, la rândul său, că pentru România francofonia înseamnă nu doar limbă și cultură, ci și încredere, cooperare și acces la o comunitate globală de peste 90 de state și guverne, cu oportunități pentru parteneriate, piețe noi pentru companiile românești și perspective pentru tineri.


Comentarii recente