Premierul demis şi preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că un executiv care nu dispune de o susţinere politică explicită nu reprezintă o soluţie pentru România. Fără majoritate clară, spune Bolojan, guvernul nu ar avea capacitatea de a adopta reformele şi măsurile cerute în actualul context economic şi bugetar.
Principalele subiecte abordate în discuţie au fost accesarea fondurilor europene prin PNRR, adoptarea reformelor asumate şi reducerea deficitului bugetar. Bolojan a subliniat necesitatea adoptării rapide a celor nouă legi prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a nu pierde granturi europene.
De asemenea, cei doi au discutat urgentarea finalizării proiectelor finanţate din PNRR, reducerea cheltuielilor statului şi eficientizarea guvernării pentru buna funcţionare a economiei. Mesaje similare au venit şi din partea secretarului general al PNL, Dan Motreanu, care a transmis că un guvern fără majoritate parlamentară nu va putea continua reformele şi nu va avea capacitatea de a adopta măsurile dificile necesare.
Biroul Politic Naţional al PNL urmează să se reunească miercuri sau joi pentru a stabili poziţia partidului la votul de învestitură solicitat de Eugen Tomac, care a anunţat intenţia de a propune un guvern tehnic cu puteri depline în contextul termenelor PNRR şi al presiunii pentru reducerea deficitului.


Comentarii recente